Arii terapeutice

Arii terapeutice

Oncologie


Cercetarea și dezvoltarea în oncologie are ca scop principal identificarea unor terapii eficiente în cancer. Zilnic, mii de cercetători duc o luptă cu timpul pentru a găsi soluții terapeutice unei maladii care afectează din ce în ce mai mulți oameni. Identificarea căilor de transmitere a semnalelor care declanșează această boală ne arată că fiecare individ este unic în ceea ce privește cauza care declanșează cancer, modul de evoluție al bolii și răspunsul la tratament. Căile de producere a cancerului sunt multiple la nivel molecular.
Încă se descoperă legături între proteine semnal care până mai ieri nu se cunoșteau. Există astăzi posibilitatea de a pătrunde intim în însăși ADN ul fiecărui individ pentru a vedea ce anume a declanșat cancer în cazul său particular. Putem analiza astăzi celula tumorală și identifica comportamentul său atât la nivelul suprafeței cât și la nivelul profund, în nucleul său. Aceste informații ne ajută să identificăm cauza și să acționăm în consecință dar și să urmărim dacă celulele tumorale reacționează la tratament, și să ajustăm strategia terapeutică.


TORUS PHARMA furnizează astăzi servicii înalt tehnologice bazate pe cercetare, pe o rețea de specialiști din întreaga lume care acționează împreună pentru fiecare pacient care luptă pentru a invinge boala secolului- cancerul. Serviciile noastre ajută medicii să decidă o strategie terapeutică eficientă, îmbunătățiind astfel starea pacientului și scăzând costurile globale de tratament prin folosirea unei terapii ineficiente.

project

Maintrac

MAINTRAC este un serviciu conceput să le redea pacienților de cancer [..]

Vezi mai multe detalii
project

SFERE cu Y-90: Radioterapie Internă Selectivă

project

LYSODREN

click ok dacă sunteți profesionist in domeniul sănătății

Obstetrică-Ginecologie


Fie că așteaptă un copil, sau tocmai a incheiat o intervenție chirurgicală, femeia beneficiază astăzi de metode moderne de anticipare a riscului matern sau fetal, și de tratamente eficiente ca rezultat al cercetării și al dezvoltării tehnologice în această specialitate medicală.

Dublu Test sau Screening prenatal trimestru I detectează afecțiunile bebelușului încă din primul trimetru de sarcină, fiind efectuat în intervalul cuprins între săptămâna 9-14 de sarcină. Testul este folosit pentru descoperirea oricăror anomalii cromozomiale ce pot apărea după ce concepția a avut loc. Defectele cromozomiale se intâlnesc în 1 din 700 de nașteri. Este utilizat pentru evaluarea gradului de risc a malformațiilor cromozomiale ca: sindrom Down (trisomie 21), sindrom Edwards (trisomie 18), fibroza chistică, malformații cardiace, boala Tay-Sacs, spina bifida, anemia celulelor în seceră.
Astăzi sunt disponibile o serie de teste de screening pentru gravide, iar Dublu Test poate fi folosit pentru a determina dacă bebelusul are sau nu sindrom Down. Mai mult decât atât, toate viitoarele mămici sunt sfătuite să facă testul pentru a se asigura că bebelușul este perfect sănătos.
Dublul Test beneficiează de avantajul că se realizează încă din primul trimestru de sarcină, când orice intervenție asupra fătului este mai puțin invazivă. Testarea se face fie separat, printr-un test de sange, fie impreuna cu o ecografie. Există mai multe metode de a face dublu test. Cea mai sigură, cea mai precisă este aceea care coroborează datele biochimice ale mamei cu o ecografie fetală efectuată de profesioniști acreditați în domeniul ecografic FMF.
Femeia gravidă poate afla astăzi cu o precizie de 99% riscul ca fătul să prezinte o trisomie sau riscul ca mama să facă preeclampsie în cursul sarcinii. Desigur că riscul aflat atrage răspunderea unei decizii care de cele mai multe ori nu este ușoară. În aceste situații este de maximă importanță să existe un calcul de risc précis.

project

Sistemul Kryptor PNS

Prenatal Screening: Metoda FMF reprezintă standardul mondial unanim acceptat și certificat pentru screeningul de prim trimestru [..]

Vezi mai multe detalii
project

Fracția sFlt/ PlGf

Un alt domeniu al specialității obstetrică-ginecologie este reprezentat de riscul mamei de a face pre eclampsie. Pre eclampsia este asociată cu hipertensiune maternă [..]

Vezi mai multe detalii

Intervențiile chirurgicale în domeniul obstetrică-ginecologie lasă în mod frecvent cicatrice care pe lângă aspectul inestetic deranjează prin simptomatologia pe care o atrag: senzație de strângere/ tracțiune tegumentară, înroșire, prurit, durere. Indiferent de vechimea acestora specialiștii din Olanda au creat gelul siliconic și plasturii cu silicon BAP SCAR CARE care repară prin hidratare și prin refacerea echilibrului hidric cicatricea, o fac mai suplă, și remit simptomatologia care supăra.

project

BAP SCAR CARE

este o linie de dispozitive medicale destinate tratamentului cicatricelor care stimulează și accelerează procesul de restabilire a continuității tegumentare și în acest mod înlătură simptome precum: roșeața, mâncărimea, durere, reducerea mobilității.

Vezi mai multe detalii

Transplant


Transplantul, transferul de celule vii, țesut sau organe, este o procedură unică în medicină. De fapt, obiectivul principal și anume restabilirea stării de sănătate a individului vine în conflict cu funcția de bază a sistemului imun uman: de a prezerva integritatea organismului prin luptă împotriva a tot ceea ce este străin.
Pentru a avea success transplantul necesită o manipulare țintită a sistemului imun care să asigure faptul că țesutul transplantat este tolerat de către organism. În același timp, capacitatea organismului de a lupta împotriva altor amenințări cum ar fi infecțiile, trebuie să rămână intactă.

Dezvoltarea imunosupresoarelor selective constituie un progres in transplant. Astăzi există trei abordări: preparatele cu cortizol care în general suprimă sistemul imun, medicamentele care inhibă metabolismul limfocitelor, și anticorpi împotriva tuturor limfocitelor sau specific împotriva limfocitelor T. Acestea din urmă sunt cele mai potrivite pentru prevenirea rejectului, și pentru tratamentul reacțiilor severe asociate rejectului care altfel nu pot fi controlate prin alte medicații.


GRAFALON este un anticorp utilizat în supresia răspunsului imun, utilizat în transplantul de celule stem și în transplantul de organe. În transplantul de organe solide, GRAFALON previne rejectul de organ și suprimă reacțiile de reject. În transplantul medular este utilizat pentru a suprima reacția celulelor transplantate împotriva propriilor cellule ale pacientului ( Boala grefă contra gazdă) . Peste 200.000 pacienți au fost tratați în lume cu GRAFALON.

project

GRAFALON

RCP GRAFALON (imunoglobulina anti limfocite) este indicat, in asociere cu alte medicamente imunosupresoare, pentru supresia celulelor imunocompetente care constituie cauza rejectiei acute sau a bolii grefa-contra-gazda.

Dacă vreți să comunicați reacții adverse în legătura cu administratrea medicamentelor de mai sus vă rugăm să le semnalați la adresa de mail farmacovigilență@toruspharma.eu sau la telefon 0214109494 și în cel mai scurt timp veți fi contactat.

Vezi mai multe detalii

ATI și medicină de urgență


ATI (Anestezie și terapie intensiva) este o specialitate care îngrijește pacienți cu boli severe și amenințătoare de viață, și leziuni care necesită monitorizare și suport permanente cu ajutorul echipamentelor și medicamentelor pentru a asigura funcțiile organismului. Afecțiunile comune care sunt tratate în astfel de departamente sunt: trauma, insuficiență respiratorie acută, insuficiențe multiorgan, sepsis.

In ceea ce privește starea de sepsis, un indicator fidel al stării de sepsis și al evoluției acesteia sub tratamentul antibiotic îl constituie procalcitonina. Dozarea procalcitoninei poate fi făcută semicantitativ, fiind utilă în diagnosticul diferențial al stării de sepsis versus infecție localizată, sau infecție virală. De asemeni procalcitonina poate fi dozată cantitativ, determinarea fiind utilă în evaluarea eficienței chimioterapiei și în managementul pacientului cu sepsis.


Dozarea procalcitoninei semicantitativ poate fi făcută cu ajutorul testului PCTQ iar dozarea cantitativă s epaote afce pe analizorul Kryptor Compact Plus.

pctq

PCTQ

este un test rapid imunocromatografic produs de ThermoFisher care oferă informații cu privire la prezența sau absența stării de sepsis prin dozarea semicantitativă a procalcitoninei. [..]

Vezi mai multe detalii
kriptor

KRYPTOR PCT

este o determinare cantitativă a procalcitoninei care se face pe echipamentul KRYPTOR cu o sensibilitate diagnostică de 92% și o specificitate de 98%. [..]

Vezi mai multe detalii

O altă determinare în medicina de urgență și ATI este determinarea grupei de sânge, importantă în special în politraumatisme cu pierderi mari de sânge dar și pre si postoperator în diverse intervenții chirugicale. În transfuziile de sânge un aspect important este compararea rezultatelor donator-receptor, dar deloc de neglijat este rapiditatea și ușurința testării. Serafol este testul care răspunde tuturor acestor cerințe.

pctq

SERAFOL

se folosește în scopul verificării nemijlocite a identităţii chiar înainte de efectuarea unei transfuzii sanguine (test la patul bolnavului). Testul confirma caracteristicile grupului sanguin ABO sau ABO si D ale pacientului ale carui caracteristici au fost determinate in prealabil si asigura compatibilitatea dintre grupa sanguina a primitorului si sangele care urmeaza a fi transfuzat. [..]

Vezi mai multe detalii

Tahicardia paroxistică supraventriculară (TPSV) este o aritmie destul de frecventã care apare cu o incidențã de 2,5 la 1000 adulți. TPSV în absența unei boli cardiace structurale poate apare la orice vârstã, cel mai frecvent între 12 și 30 de ani. Majoritatea pacienților cu TPSV datoratã unei tahicardii nodale atrioventriculare reintrante sau unei tahicardii atrioventriculare reintrante nu prezintã o afectare cardiacã structuralã, deși existã și excepții (cum este boala Epstein).

Deoarece TPSV este o tulburare de ritm destul de bine toleratã, care nu necesitã cardioversie electricã imediatã, cei mai mulți pacienți pot fi tratați cu manevre fiziologice sau medicamente. Mulți pacienți sunt educați sã foloseascã manevre vagale pentru terminarea episodului acut de TPSV. Manevra Valsalva este cea mai eficientã tehnicã folositã la adulți, însã se poate folosi cu succes și masajul carotidian. Manevrele vagale devin mai puțin eficiente odatã cu apariția unui rãspuns simpatic la TPSV, de aceea pacienții trebuie educați sã foloseascã aceste metode cât mai precoce de la debutul TPSV.

Medicamentele orale antiaritmice nu se absorb suficient de repede pentru a fi eficiente în tratarea episoadelor acute de TPSV, deși la anumiți pacienti se pot obține rezultate bune prin administrarea tabletelor fãrãmițate. Mulți pacienți care au episoade prelungite de TPSV necesitã terapie parenteralã.
Adenozina și antagoniștii nondihidropiridinici ai canalelor de calciu sunt medicamentele de elecție pentru tratarea TPSV.

ADENOSIN LIFE MEDICAL (adenosinum)

pctq

ADENOSIN LIFE MEDICAL (adenosinum 5mg/ml)

Medicament indicat în - Limitarea tahicardiei paroxistice supraventriculare (TPSV) care implică nodulul AV. Inducerea blocului AV scurt pentru detectarea și localizarea căilor accesorii cu preexcitație.

Dacă vreți să comunicați reacții adverse în legătura cu administratrea medicamentelor de mai sus vă rugăm să le semnalați la adresa de mail farmacovigilență@toruspharma.eu sau la telefon 0214109494 și în cel mai scurt timp veți fi contactat.

Vezi mai multe detalii

Adenozina încetinește conducerea nodalã atrioventricularã, producând blocarea temporarã a nodului atrio-ventricular. Efectul adenozinei se observã tipic la 15-30 de secunde dupã administrarea rapidã i.v. periferic. Administrarea printr-o linie centralã necesitã reducerea dozei, doza de 1 mg fiind cea mai adecvatã. Doza eficientã la adulți pentru administrarea perifericã este de 2,5 pânã la 25 mg. Adenozina are efecte adverse minore, cum sunt dispnee sau durere toracicã tranzitorii.
La terminarea episodului de TPSV pot apare extrasistole atriale, ventriculare sau chiar fibrilație atrialã, care poate fi periculoasã dacã bolnavul are o cale accesorie capabilã de conducere rapidã anterogradã.

Deoarece adenozina are un timp de înjumãtãțire foarte scurt, repariția TPSV dupã terminarea primului episod nu este rarã. În acestã situație, fie se repetã administrarea aceleiași doze de adenozinã, fie se administreazã un antagonist al canalelor de calciu.

Chirurgie Plastica


Obiectivul în chirurgia plastică este îmbunătățirea aspectului și în consecință a stimei de sine. Un aspect important în chirurgia plastică este reprezentat de cicatrici, fie ele postoperatorii, fie ca urmare a unor traumatisme, a iradierii, sau a arsurilor, sau în unele cazuri ca urmare a unor intervenții dermatologice care folosesc laserul. Acolo unde priceperea medicului nu poate fi finalizată cu îndepartarea totală a cicatricei, acolo unde cicatricea persistă și este asociată cu simptomatologie supărătoare există acum soluții venite în urma unor ani de studii. Aceste soluții sunt reprezentate de gelul cremă Alhydran și/sau de gelul siliconic sau plasturii cu silicon BAP SCAR de diverse dimensiuni și forme.

project

BAP SCAR CARE

este o linie de dispozitive medicale destinate tratamentului cicatricelor care stimulează și accelerează procesul de restabilire a continuității tegumentare

Vezi mai multe detalii
project

ALHYDRAN

este o gel cremă medical cu acțiune hidratantă asupra pielii utilizat pe scară largă în spitale și centrele pentru tratarea arsurilor.

Vezi mai multe detalii

Boli endocrine


Endocrinologia este o specialitate a medicinii care se ocupă de diagnosticul și tratamentul bolilor generate de dezechilibre hormonale.
Endocrinologia acoperă multiple funcții ale organismului cum ar fi coordonarea metabolismului, respirația, precepția senzorială, reproducerea, mișcarea.

Cancerul de glandă suprarenală este un tip de cancer rar ce afectează țesutul endocrin al glandelor suprarenale. Se caracterizează prin producerea excesivă de hormoni suprarenalieni.
Glandele suprarenale sunt glande endocrine pereche situate în partea superioară a rinichilor. Ele sunt alcătuite din doua zone principale, corticala și medulara. Principalul hormon secretat de corticala suprarenalei este cortizolul, iar în cazul medularei - adrenalina.
In cazul tumorilor localizate la nivelul glandelor suprarenale, acestea secretă cantități crescute de cortizol și/sau adrenalină.
Cel mai întalnit tip de cancer al glandei suprarenale are origine în corticala, și se numește carcinom adrenocortical. El poate provoca hipertensiune arterială, creștere în greutate, exces de păr pe corp, fragilitate osoasă și diabet.
Cancerul localizat în porțiunea medulară este foarte rar și se numește feocromocitom. Un al treilea tip de cancer al suprerenalei este neuroblastomul.
Nu se cunosc cauzele apariției cancerului de glandă suprarenală. Unele cazuri au fost asociate cu bolile ereditare. In carcinomul adrenocortical soluția terapeutică unică este reprezentată de mitotan ( LYSODREN).

LYSODREN (mitotanum)

LYSODREN (mitotanum)

LYSODREN (mitotanum)

click ok dacă sunteți profesionist in domeniul sănătății

Cancerul tiroidian este cea mai frecventă afecţiune malignă şi reprezintă < 1% din totalitatea tumorilor umane.
Urmărirea pacienților care au cancer tiroidian și detectarea recidivei cât mai precoce este fundamentală în prognosticul acestei boli.

Tireoglobulina kryptor

Tireoglobulina kryptor

este o determinare care are o importanță majoră în monitorizarea recidivei din cancerul tiroidian. Măsurarea concentrației acestui hormon este de dorit a se putea realiza atunci când concentrațiile sunt foarte mici, semn ca recidiva este într-un moment incipient, când încă există soluții terapeutice.

Vezi mai multe detalii

Determinarea tireoglobulinei folosind cea mai specifică metodă se poate face acum și în Romania în rețeaua Sanador https://www.sanador.ro

Hipertiroidia reprezintă hiperfuncția glandei tiroide. Boala Graves cunoscută ca și boala Parry sau Basedow este o afecțiune care se caracterizează prin 3 manifestări majore: hipertiroidie cu gușă difuză, dermopatie și oftalmopatie. Aceste manifestări majore nu apar întotdeauna împreună.

Boala Basedow este o afecțiune relativ frecventă care poate să apară la orice vârstă însă este mai frecventă în decadele 3 si 4 de viață, frecvența ei fiind mai crescută la femei. In zonele geografice unde gușa nu este endemică raportul femei barbați este de 7:1 față de regiunile geografice cu ă unde raportul este mult mai mic. Hiperfuncția tiroidiană din boala Graves se datorează autoanticopilor îndreptați împotriva receptorului pentru TSH. Autoanticorpii se leagă de receptorul pentru TSH de pe suprafața tirocitelor și acționează ca agoniști de tirotropină activând mecanismele care duc la creșterea producției și eliberării de hormoni tiroidieni.
Testul se folosește în diagnosticul diferențial al hipertiroidismului; evaluarea oftalmopatiei endocrine; urmărirea femeilor gravide cu istoric de boală Graves; monitorizarea tratamentului bolii Graves; evaluarea hipotiroidismului în situațiile în care este suspectată prezența de anticorpi blocanți; evaluarea pacienților cu afecțiuni tiroidiene la care tabloul clinic este variat sau nespecific.

TRAK human este singura determinare care folosește anticorpi de origine umană, fiind astfel cea mai fidelă și exactă determinare.

Determinarea TRAK folosind cea mai specifică metodă se poate face acum și în Romania în rețeaua Sanador https://www.sanador.ro


Boli Rare


Tirozinemia ereditară este o eroare genetică înnăscută a metabolismului asociată cu o boală hepatică severă în copilărie. Boala este moștenită într-un mod autosomal recesiv, ceea ce înseamnă că, pentru a avea boala, un copil trebuie să moștenească două gene defecte, câte una de la fiecare părinte. Aproximativ o persoană din 100.000 este afectată de tirozinemie la nivel global.
În forma acută a bolii, anomaliile apar în prima lună de viață. Bebelușii pot prezenta un câștig scăzut în greutate, ficatul și splina mărite, un abdomen dilatat, umflarea picioarelor și o tendință crescută la sângerare, în special la sângerări nazale. Icterul poate fi proeminent. În ciuda terapiei , moartea din cauza insuficienței hepatice apare frecvent între trei și nouă luni cu excepția cazului în care se efectuează un transplant de ficat.
În forma cronică a bolii, există un debut treptat și trăsături clinice mai puțin severe. La acești copii, ficatul și splina sunt proeminente, abdomenul este dilatat cu lichid, creșterea în greutate poate fi redusă, iar vărsăturile și diareea apar frecvent. Pacienții afectați dezvoltă de obicei ciroză și complicațiile acesteia. Fără tratament, acești copii pot necesita, de asemenea, un transplant de ficat. Viața cu tirozinemie, atât ca pacient cât și ca îngrijitor, este extrem de solicitantă din punct de vedere fizic, mental și financiar. Există o presiune enormă pentru a asigura respectarea strictă a acestui regim, orice deviere poate duce la convulsii neurologice,afectări renale și oculare, transplant de ficat sau deces.

NITISINONA MDK (nitisinonum)


NITISINONA MDK (nitisinonum)

NITISINONA MDK (nitisinonum)

NITISINONA MDK (nitisinonum)

click ok dacă sunteți profesionist in domeniul sănătății

Infecții nosocomiale


Infecțiile nosocomiale sunt infecţiile contractate în spital sau alte unităţi sanitare, si se referă la orice boală datorată microorganismelor, boală ce poate fi recunoscută clinic sau microbiologic, care afectează fie bolnavul, datorită internării lui în spital sau îngrijirilor primite, fie ca pacient spitalizat sau în tratament ambulatoriu, fie personalul sanitar datorită activităţilor sale.
Reflectă schimbările din ecosistemul uman: -abuz de antibiotice, neglijarea igienei, -perturbarea raporturilor dintre agenţii patogeni, -grupuri mari de imunosupresaţi.
Incidența este în creștere peste tot în lume, cauzele sunt comune dar și diferite, în raport cu gradul de dezvoltare a unei țări sau regiuni.
Teoretic, orice agent patogen din lumea virusurilor, bacteriilor, paraziților sau micetelor, pot produce infecție nozocomială, in funcție de:

  • condițiile generale dintr-o unitate medico-sanitară
  • natura gazdelor umane
  • particularitățile agenților patogeni circulanți
  • specificul prestațiilor efectuate
  • situația din populația generală, etc.

În mod frecvent cele mai grave infecții nosocomiale sunt cauzate de agenți patogeni cu rezistență mare în mediu, iar pentru unele bacterii, aceasta se caracterizează prin plurirezistență la antibiotice (stafilococi, E.coli, Klebsiella, Proteus, Pseudomonas aeruginosa, Yersinia, Campylobacter). La acestea se adaugă virusurile hepatitice, HIV, virusurile cu poartă de intrare la nivelul căilor respiratorii, micete, paraziți etc.

Măsurile prevenționale generale includ:
  • preocupări pentru ca proiectarea și realizarea construcțiilor pentru asistența medico-sanitară să dispună de circuite multiple și alte facilități care să evite diseminarea agenților patogeni
  • asigurarea unei igienizări zilnice corecte, decontaminare, dezinsecție și deratizare periodică
  • folosirea corectă a circuitelor pentru persoane și materiale
  • reglementarea accesului vizitatorilor
  • asigurarea unor operațiuni corecte de pregătire și efectuarea sterilizării instrumentarului și a altor materiale
  • păstrarea în rezervă a unor antibiotice cu spectru larg pentru intervenția de urgență în caz de infecție nosocomială produsă de agenți rezistenți la antibioticele utilizate.
project

99 TECHNOLOGIES

este un sistem de dezinfecție a microaeroflorei și a suprafețelor bazat pe tehnologia elvețiană Hyper Dry Mist.

Vezi mai multe detalii

Parteneri

Ne străduim zilnic să construim relații pe termen lung și în mod individual
cu partenerii și clienții nostri.