Servicii Business to Consumers: Echipamente si Dispozitive Medicale

KRYPTOR COMPACT PLUS

TORUS PHARMA reprezintă Thermofisher Scientific, o companie americană care produce echipamente pentru laborator folosind tehnologii inovatoare. Între acestea, echipamentul KRYPTOR COMPACT PLUS, imunoanalizor ce are la bază tehnologia TRACE (Time Resolved Amplified Criptate Emission), tehnologie premiată cu premiul NOBEL în anul 1987, tehnologie care asigură acuratețea și precizia rezultatelor, aspecte deosebit de sensibile și importante în patologii precum cele oncologice, endocrinologice sau în analiza riscului prenatal pentru anumite maladii.
Sistemul KRYPTOR COMPACT PLUS asigură o gamă variată de determinări în mai multe sectoare – screening prenatal, endocrinologie, medicină de urgență sau oncologie.

SISTEMUL KRYPTOR PNS (Prenatal Screening)


Metoda FMF reprezintă standardul mondial unanim acceptat și certificat pentru screeningul de prim trimestru și îndeplineste cu success criteriile de înaltă calitate științifică, impuse de FMF (Fetal Medicine Foundation, London).
Părinții pot afla încă din primele 12 săptămâni de viață ale fătului dacă acesta prezintă risc crescut de anomalii cromozomiale și pot apela în consecință acolo unde există un risc crescut sau intermediar, fie la metodele invazive de diagnostic prenatal: biopsie de vilozități coriale sau amniocenteză, fie la testarea AND-ului fetal din sângele matern. Dreptul la informare și evitarea unei afecțiuni care te marchează iremediabil pe viață sunt primordiale pentru orice femeie.
Metoda testului combinat Fetal Medicine Foundation- Brahms Kryptor asigura creșterea preciziei bitestului (este unul din testele medicale obligatorii recomandate pentru analiza dezvoltării fătului și evoluției sarcinii) prin ajustarea ecografiei unui medic acreditat FMF printr-un software cu o bază de date a peste 400.000 de ecografii de prim trimestru. Metoda folosește marker biochimici: PAPP-A și beta HCG coroborați cu măsurători ecografice ale fătului și cu date materne asigurând un rezultat cu o sensibilitate și o specificitate crescute. Considerăm că utilizarea în screeningul gravidei de prim trimestru a unui software ce integrează o ecografie efectuată de un medic acreditat FMF, cu analizele biochimice efectuate pe analizorul Brahms- Kryptor reprezintă standardul de aur în screeningul anomaliilor cromozomiale, având o sensibilitate de peste 90% și acest lucru ar trebui să reprezinte o rutină în urmărirea gravidelor și nu o excepție.


Pentru mai multe informații cu privire la metoda cea mai precisă de detectare a riscului de a avea un copil cu sindrom Down sau alte trisomii intră aicisau accesează www.kryptor.net
Pentru mai multe despre screeningul de prim trimestru accesează https://fetalmedicine.org

PlGF și sFlt/ PlGF


Un alt domeniu al specialității obstetrică-ginecologie este reprezentat de riscul mamei de a face pre eclampsie. Pre eclampsia este asociată cu hipertensiune maternă și proteinurie apărute după săptămâna 20 de sarcină.

Pre eclampsia determină complicații severe atât materne cât și fetale care merg de la naștere prematură, restricție de creștere fetală intrauterină, displazie bronhopulmonară până la deces matern. Cu cât debutul este mai precoce cu atât simptomatologia este mai severă.
Există o nevoie acută de a identifica gravidele care au risc crescut de a face pre eclampsie, în special după săptămâna 20 de gestație, în scopul îndrumării acestora către centrele care le pot acorda asistență, în scopul administrării de corticoizi pentru maturarea pulmonară fetală sau in vederea asigurării tratamentului antihipertensiv sau al convulsiilor.
Sistemele Kryptor pot identifica aceste gravide prin analiza PlGF combinată cu PAPP A, măsurarea tensiunii arteriale materne și a fluxului în artera uterină pentru gravidele în primul trimestru de sarcină sau prin analiza fracției sFlt/PlGF în trimestrul 2 și 3 de sarcină.


Testul de evaluare a riscului fetal care folosește metoda Gold Standard acreditată FMF precum și testul sFlt/ plGf de diagnostic al pre eclampsiei este disponibil in centrele:

MARKERII ENDOCRINI KRYPTOR


pot determina extrem de precoce recidiva în cancerul tiroidian, sau in Boala Graves cu o acuratețe înaltă, dozarea lor fiind utilă în managementul ulterior și în conduita terapeutică a acestor două patologii.

Tireoglobulina sensitivă Kryptor

este o determinare care are o importanță majoră în monitorizarea recidivei din cancerul tiroidian. Măsurarea concentrației acestui hormon este de dorit a se putea realiza atunci când concentrațiile sunt foarte mici, semn ca recidiva este într-un moment incipient, când încă există soluții terapeutice. Cu KRYPTOR aceasta determinare poate fi făcută la concentrații foarte scazute ale hormonului, când acesta apare nedectabil utilizând alte metode sau instrumente, și fără a fi necesară stimularea tiroidiană.

Determinarea tireoglobulinei este utilă în una din următoarele situații:
o Monitorizare postoperatorie a pacienților cu cancer tiroidian diferențiat
o Detectarea precoce a metastazelor în cancerul tiroidian sau excluderea acestora
o Monitorizare postoperatorie în urma tiroidectomiei
o Determinarea eficienței terapiei cu iod radioactiv.
Tireoglobulina KRYPTOR este cea mai sensibilă determinare a tiroglobulinei cu cea mai importantă valoare predictivă asupra recidivei în cancerul tiroidian.

TRAK HUMAN KRYPTOR

este o determinare utilă în Boala Basedow sau hipertiroidie, boală caracterizată printr-un exces de hormoni tiroidieni datorat hiperstimulării cu imunoglobuline a receptorilor TSH. Determinarea anticorpilor antitiroidieni, a caror valoare crescută confirmă diagnosticul de Boala Basedow, este o determinare care folosește anticorpi anti TSH umani, specificitatea acestui test fiind cea mai mare din câte există în momentul de față. TRAK Human este singura determinare în Basedow care folosește anticorpi de origina umană obținuți prin clonare.

Determinările markeriilor endocrine folosind cele mai specifice metode se poate face acum și în Romania în rețeaua Sanador

PCTQ


este un test rapid imunocromatografic produs de ThermoFisher care oferă informații cu privire la prezența sau absența stării de sepsis prin dozarea semicantitativă a procalcitoninei. Procalcitonina (PCT) crește la 2-3 ore după inducția determinată de endotoxina bacteriană și poate ajunge la câteva sute de nanograme/l în sepsisul sever sau șocul septic. Dacă intervenția terapeutică este de succes valorile revin la normal, indicând un prognostic favorabil. Persistența unor nivele crescute sau chiar creșterea lor sunt indicatori pentru un prognostic negativ. Dozarea procalcitoninei face diagnostic diferențial între o infecție locala, sistemică sau un șoc septic.
Mai multe informații despre PCTQ găsiți aici

KRYPTOR PCT


este o determinare cantitativă a procalcitoninei care se face pe echipamentul KRYPTOR cu o sensibilitate diagnostică de 92% și o specificitate de 98%. Determinarea cantitativă a procalcitoninei este utilă în monitorizarea eficienței antibioterapiei pacientului aflat in stare de sepsis și in stabilirea unei strategii terapeutice adecvate.
Intervalul de detecție a procalcitoninei fără diluție este 0,02-50ng/l, cu diluție automată ajungând până la 5000ng/l. În acest fel stările de sepsis sever cu valori mari ale procalcitoninei pot fi monitorizate atent din punct de vedere al eficienței teraputice, permițând luarea unor decizii terapeutice care pot salva viața pacientului.
Mai multe detalii aici

Parteneri

Ne străduim zilnic să construim relații pe termen lung și în mod individual
cu partenerii și clienții nostri.